Dobrogea, pamantul dintre ape, meleag profund romanesc acuma, desi nu a fost intotdeauna asa, gazduieste “minuni” din cele mai diverse domenii, spirituale si stiintifice, aproape la fiecare pas.
Printre acestea, imi amintesc cu placere de Pestera Limanu si ale ei legende. Am avut chiar ocazia, cu multi ani in urma sa o vizitez, cu o parte din participantii la Speosportul din 1981. A fost in speosport atunci si Emilian Cristea, ce ne-a insotit si el in pestera si (ca o anecdota) neavand salopeta la el si-a imbracat pijamaua pe post de salopeta. Ei dar cine-si mai aminteste acuma de Emilian Cristea, personalitate deosebit de populara intr-o vreme la noi, si cum zicea George Ponta pe atunci, problema e nu cine-l cunoaste pe Emilian Cristea (caci practic toata lumea il cunostea) ci pe cine cunoaste el. Ca maestrul s-a sfarsit anul urmator, pe bicicleta pe cand cobora de pe Transfagarasan, asta e o alta poveste…
Apoi, peste cativa ani, prin ‘89-‘90 avand ocazia sa lucrez vreo doua campanii ca hidrogeolog la mina Altan-Tepe am intalnit acolo un geolog ce lucra la mina, tatar din Mangalia, pe numele lui Murad. De la el am aflat ca toti locuitorii din Mangalia si imprejurimi stiau “la sigur” ca pestera are o iesire in Bulgaria sau chiar in Turcia (folosita in scopuri de contrabanda sau la vremuri de bejenie, cine stie?).
De la o poveste am trecut usor la legenda, pestera Limanu putand fi un Stonehenge al acestor meleaguri, care in loc sa fie construit la suprafata a fost sapat sub pamant. Dar sa vedem mai de-a fir’a par ce zic legendele:
“In anul 29-28 i. H., proconsulul roman Marcus Licinius Crassus a pornit, in fruntea unei ostiri numeroase, spre tinuturile Moesiei Inferioare, pentru a-i pedepsi si supune pe dacii condusi de Dapyx, un rege viteaz, urmas al lui Burebista. Motivul declarat era acela ca Roles, un sef de trib din zona, aflat in conflict cu Dapyx, i-ar fi cerut ajutorul. In realitate, Licinius voia sa spele o rusine mai veche, sa recupereze steagurile de lupta pierdute de Caius Antonius in batalia de la fortareata Genucla, linga cetatea Histria. Conducatorul regatului de aici era un alt dac viteaz, Zyraxes, prieten bun cu Dapyx. Dar romanul mai voia ceva: bogatiile dacilor, aurul, vitele, grinele lor si pe ei ca sclavi, ca sa-i vinda la Roma. Istoricul Dio Cassius in a sa "Istoria romana" spune clar ca Licinius nu a crutat pe nimeni, indiferent de atitudinea pe care o avea fata de imperiu. Nu exista iertare sau ingaduinta, iar "barbarii", cum le spuneau dacilor, trebuia trecuti prin foc si sabie. Dapyx a murit eroic in lupta cu "civilizatorii" romani, iar cetatea lui Zyraxes a fost si ea cucerita in urma unei tradari.
Speriati de urgia romana, dacii si-au adunat ce au mai putut si s-au refugiat sub pamint, impreuna cu femeile, copiii si batrinii lor. Au luat cu ei in adincuri si grinele, oile, caprele, vacile, dar si aurul si bijuteriile pe care le aveau, galeriile intunecoase ale pesterii Keiris, identificate a fi Limanu, devenind astfel casa lor. Urmele uneltelor cu care au amenajat interioarele se mai vad si azi ca si peretii tunelelor, boltile incaperilor, camerele pentru locuit, spatiile pentru animale, mai mici sau mai mari, altarele, toate dovedind truda si dirzenia unor oameni hotariti sa se apere pina la ultima suflare. Nu s-au gindit insa ca Licinius purta in el ginduri demonice. Ajuns aici, romanul a dat ordin si cele trei intrari in pestera au fost zidite, transformind-o, astfel, intr-un urias mormint pentru toti cei care au crezut ca isi vor gasi acolo salvarea. Mai apoi, pentru ca ar fi pierdut o parte din prada, pe sclavii ce trebuia dusi la Roma i-a afumat, obligindu-i sa iasa la suprafata” [4].
Profesorul Vasile Boroneant [6], un personaj destul de straniu, amintind pe undeva, pastrand proportiile desigur, de Nicolae Densusianu cu a sa “monumentala” Dacie Preistorica, spune: "Senzational este ca bucati de ceramica, identice cu cele de aici, de la Limanu, am gasit in situl arheologic de la Chitila, de linga Bucuresti. Asta dovedeste marea intindere a culturii dace, dar si unitatea lor in traditii, obiceiuri si port. Noi nu trebuie sa credem ce au spus sau chiar mai spun unii despre trecutul nostru. Uitati-va aici, in pestera, ce munca ingenioasa si cita inteligenta au dovedit dacii! Nu s-a dat nici o importanta civilizatiei dacice. Unde mai gasesti in lume, poate doar prin Orientul Mijlociu, asemenea lucrari de nivel istoric?
Dacii, "barbarii", despre care s-a spus ca nu erau in stare de nimic, au ridicat cetati care au rezistat atacurilor romane sau altor navalitori. Si nu au fost descoperite toate, pentru ca, din lipsa de respect fata de daci, nu s-au facut investigatiile necesare. E vorba de o mare greseala. S-a spus si se spune ca de la Revolutia Franceza incoace s-a civilizat Europa, dar lucrurile nu stau chiar asa. Fiecare popor a avut civilizatia lui, care nu s-a pierdut in timp. Focarul civilizatiei nu a fost acolo, in apus, ci aici, in zona acesta.
La noi, se gasesc camioane intregi de vestigii, pe cita vreme la ei trebuie sa cauti cu luminarea sa dai de ele. La ei nu gasesti cultura Gumelnita sau Cucuteni, pentru ca nu erau locuitori, iar acolo unde nu au fost locuitori nu a fost nici progres. Noi avem neolitic de 5000 de ani, in vreme ce la ei acesta apare abia la 2500 sau 3000 de ani si nu vor recunoaste niciodata ca populatiile din spatiul carpato-dunarean au fost acolo inaintea lor cu 1500-2000 de ani. Nici acum nu se aminteste, nici macar in cursurile universitare, care este adevarul, desi am adus personal arheologi straini, nemti, englezi si americani, la Schela Cladovei si au constat cu ochii lor si au scris chiar ei care este adevarul despre daci. Nici savantii romani nu prezinta realitatea, continuind sa sustina ideile eronate care le-au fost predate la studiile pe care le-au facut in Occident" [4].
Desigur ca astfel de afirmatii ca cele de mai sus (preluate din bibliografie) trebuie privite cu multa circumspectie dand prioritate si crezare mai degraba parerilor majoritatii istoricilor dar ca fapt divers si inserate la categoria “legende”, unde dealtfel le este locul, pot deveni interesante.
In urma acestor detalieri si urmarind si articolul Margaretei Dumitrescu et al. [1] trebuie subliniat caracterul antropic al cavernamentului, sapatura speculand un sistem carstic pre-existent, in scopuri de creare de adaposturi temporare, lacasuri de cult si pentru exploatarea calcarelor.
Mai mult decat atat, custozii pesterii, pentru a inlesnii deplasarea in anumite sectoare mai scunde ale acesteia au sapat santuri pe centrul galeriilor pentru a le adancii, rezultand un fals aspect de foste cursuri de apa acum secate.
Si in zilele noastre, pe seama pesterii de la Limanu continua sa se nasca noi legende. Se spune de pilda ca datorita ramificatiilor pesterii si aspectului de labirint, s-au rătăcit de-a lungul timpului şi chiar şi-au pierdut viaţa foarte mulţi "aventurieri" [5], astfel reiese (si va fi imortalizat pe servere) ca cei care se avantau in pestera Limanu, “aventurierii”, mureau ca mustele, aceasta legenda servind intentiei, onorabile de altfel, a custozilor sa mai ostoiasca afluxul celor doritori sa viziteze “ilegal” pestera.
In aceeasi idee se afirma si ca [5]: “Limanu este şi cea mai labirintica peştera din Romania”, nu cum ar fi normal sa se spuna ca este, intr-adevar una dintre cele mai labirintice pesteri din Romania, dar nici pe departe chiar cea mai labirintica, coeficientul de ramificati de la Limanu, obtinut dintre raportul lungimii galeriilor si al extensiei este de 11, pe cand la Hodobana de exemplu este de 27.
Din pacate la ora actuala pestera arata destul de rau, desi in ultimii ani custodele a facut eforturi sustinute de reabilitare, amenajare si ecologizare[2], dar vazand ca se lupta ca morile de vant si-a mai domolit din entuziasm.
Vizitand recent pestera (impreuna cu Maria-Lidia Nutu, care de altfel a facut si pozele ce insotesc acest material) am inteles ca stricaciunile cele mai mari nu sunt facute nici pe departe de turistii care ocazional o viziteaza ci, ca in multe alte locuri de pe la noi, de insasi satenii din comunele apropiate (care, in acest caz, apartin unei anumite categorii de varsta apropiata de adolescenta si de prima tinerete). Pestera fiind in “batatura” lor le este la indemana sa-i invete galeriile si sa le viziteze in diferite scopuri, de agrement mai ales, in care nu se pot abtine sa nu aprinda focuri, sa nu afume peretii cu inscriptiile propriilor nume sau cu o fervoare demna de o cauza mai buna sa o foloseaca, literalmente, ca latrina, cand in 15-20 de minute poti iesi afara din aproape orice cotlon al pesterii si te poti delecta cu intimitatea padurii de pin din apropiere, exact in acelasi scop.
Satenii, indrumati de primarie, la indemnul custodelui, ar trebui sa inteleaga ca pestera este o “mina de aur” pentru satul lor pe care reconditionand-o si introducand-o in circuitul turistic, le-ar aduce numai beneficii. Sau si mai bine, un intreprinzator cu legaturi cu speologia (dar nu numai), ca la Pestera de la Valea Fundata (cunoscuta mai nou sub numele de Pestra Valea Cetatii Rasnov) ar putea incepe o amenajare similara cu a acesteia sperand sa-si recupereze, mai devreme sau mai tarziu investitia. Despre aprobarile necesare si lupta cu birocratia pentru a le obtine nu avem idee, decat ca s-ar anunta foarte complicate.
La sfarsitul acestei povesti nu putem totusi sa nu insistam un pic pe articolul Margaretei Dumitrescu et al. [1], scris in 1965, articol deosebit de documentat si de o extraordinara acuratete stiintifica, daca ne gandim la perioada la care a fost scris. Nu vom face acum o recenzie a acestui articol, dar amintim, ca desi usor depasit pe alocuri mai ales la descriera pesterii (intre timp survenind ceva modificari) exceleaza totusi prin detalieri, de la ridicarea coloanei geologice a Sarmatianului superior pana la inventarierea faunei cavernicole si prezinta in detaliu singura harta existenta a pesterii. Acest articol, chiar la atatia ani de la publicare este deocamdata singurul material de incredere despre pestera, Internetul fiind plin la ora actuala de tot felul de fantasmagorii, care de care mai nastrusnice despre Pestera Limanu, pe care cititorul avizat trebuie sa le priveasca cu foarte multa prudenta.
Bibliografie:
Arhiva de sub pamant.
Dupa ce parasesti cetatea Calatis, drumul te poarta fara sa-ti dai seama, in apropierea celui mai important refugiu din Dobrogea. Loc in care, in urma cu cateva mii de ani, stramosii nostri isi gaseau ultima scapare din fata triburilor nomade. Inconjurat de paduri si flancat de ape, locul in care dacii se retrageau inca nu si-a dezvaluit toate secretele. Pestera Limanu continua sa-i uimeasca atat pe istorici, cat si pe speologi. Altare, sculpturi si picturi rupestre, camere modelate cu dalta si ciocanul si vase din ceramica, datate din perioada de inflorire a populatiei geto-dace sunt doar cateva marturii care atesta importanta pesterii de la Limanu.
Un templu al speologilor, galeriile in care si-au gasit linistea titanii infranti de zei, arie naturala protejata conform Legii 462/2001 si aflata din anul 2004 in custodia Grupului de Explorari Subacvatice si Speologice (GESS) din Bucuresti, este situat la marginea satului Limanu, la numai sase kilometri de orasul Mangalia. Denumita si Pestera de la Icoane, Pestera de la Balta sau Pestera Caracicola, pestera Limanu este inconjurata de legende.
Astfel se spune ca ar fi folosita ca ascunzatoare de haiduci, ca ar ajunge in Bulgaria, ca localnici rataciti prin labirintul galeriilor sale au reusit sa gaseasca pana la urma iesirea doar ca urmare a faptului ca au auzit clopotele bisericii din sat. Expertii spun insa ca, in realitate, galeriile pesterii Limanu sunt ingramadite doar sub platoul dealului de la nordul satului, in unele locuri fiind despartite de suprafata de numai patru metri de calcare, in care se vad fosilizate scoicile ce se gaseau altadata pe fundul marii. Pestera, in lungime de aproape 4.000 de metri, se intinde mai mult pe orizontala, diferentele de inaltime fata de intrarea principala nu depasesc 5 metri. Intrarea, situata la o altitudine de 25 de metri, este orientata spre sud, fiind larga de 3,5 metri si inalta de 1,4 metri.
Astfel se spune ca ar fi folosita ca ascunzatoare de haiduci, ca ar ajunge in Bulgaria, ca localnici rataciti prin labirintul galeriilor sale au reusit sa gaseasca pana la urma iesirea doar ca urmare a faptului ca au auzit clopotele bisericii din sat. Expertii spun insa ca, in realitate, galeriile pesterii Limanu sunt ingramadite doar sub platoul dealului de la nordul satului, in unele locuri fiind despartite de suprafata de numai patru metri de calcare, in care se vad fosilizate scoicile ce se gaseau altadata pe fundul marii. Pestera, in lungime de aproape 4.000 de metri, se intinde mai mult pe orizontala, diferentele de inaltime fata de intrarea principala nu depasesc 5 metri. Intrarea, situata la o altitudine de 25 de metri, este orientata spre sud, fiind larga de 3,5 metri si inalta de 1,4 metri.
Intre anii 1958 si 1964, o echipa, condusa de Margareta Dumitrescu si Traian Orghidan, a reusit sa cartografieze o mare parte a pesterii si a impartit-o in trei sectoare. Sectiunea I este direct accesibila prin intrarea principala. Aici se afla portiunile mai usor accesibile, motiv pentru care este si zona cea mai expusa la vandalism si poluare. Totodata, aceasta are o importanta deosebita deoarece multe dintre galeriile sale adapostesc numeroase colonii de lilieci.
Sectiunea II este accesibila printr-o stramtoare foarte ingusta, in lungime de aproape 10 metri. Aici au fost identificate fragmente de ceramica, indeosebi amfore de provenienta romana, alaturi de scheletele unor mamifere salbatice si domestice. Sectiunea III exceleaza prin prezenta pasajelor scunde, unele aproape complet colmatate. Aici predomina si portiunile modificate antropic prin construirea din dale de calcar exploatat in situ a unor ziduri de sustinere laterala. Aceasta sectiune cuprinde portiuni in care se vede clar ca s-a incercat modelarea galeriilor prin adancirea sau largirea lor cu dalta. Si acest sector se leaga de al doilea printr-o galerie stramta ce nu depaseste 50-60 centimetri in inaltime.
Macelul de la Keiris
Primele referiri asupra existentei acestei pesteri le face Dio Cassius. Acesta scrie despre expeditia in Moesia Inferior a proconsulului Marcus Licinius Crassus, in anii 29-28 i.Ch., impotriva geto-dacilor condusi de Dapyx, urmasul lui Burebista. Desi geto-dacii au reusit sa tina piept romanilor, ei vor pierde batalia dupa ce sunt tradati. Tradarea se materializeaza prin deschiderea portilor cetatii. Cele doua armate aliate navalesc inauntru si are loc un adevarat macel. Dapyx moare eroic in fruntea armatei sale. Populatia din jurul cetatii se refugiaza intr-o pestera numita Keiris.
Dio Cassius scrie ca aceasta era atat de incapatoare si totodata atat de trainica incat cei care au scapat s-au refugiat acolo cu toate lucrurile cele mai de pret si toate turmele lor. Dupa ce descoperi toate gurile pesterii, iesiri intortocheate si greu de gasit, Crassus le zidi si in acest fel ii sili pe refugiati sa se predea, pe calea infometarii. Nici unul nu a fost lasat in viata. Pornind de la relatarile lui Dio Cassius, pestera de la Limanu trebuie sa fie cea denumita, despre care el spune ca "era atat de vasta si de puternica" incat, dupa cum spun legendele, pana si titanii se refugiasera aici dupa infrangerea suferita din partea zeilor.
Este singura pestera cu "gauri si iesiri intortocheate si greu de gasit". Totodata, cercetarile arheologice intreprinse au scos la iveala materiale arheologice care atesta ca pestera a fost locuita de localnici daci in acea epoca. Mai mult de atat, sunt prezente si vestigii de epoca romana care pot confirma relatarile lui Dio Cassus. Dintre pesterile dobrogene, cea de la Limanu este singura in masura sa justifice deplasarea unei armate romane pentru asedierea unui loc de refugiu. La scurt timp dupa masacrarea celor refugiati in Keiris, Dobrogea a fost cucerita in totalitate de romani.
Dio Cassius scrie ca aceasta era atat de incapatoare si totodata atat de trainica incat cei care au scapat s-au refugiat acolo cu toate lucrurile cele mai de pret si toate turmele lor. Dupa ce descoperi toate gurile pesterii, iesiri intortocheate si greu de gasit, Crassus le zidi si in acest fel ii sili pe refugiati sa se predea, pe calea infometarii. Nici unul nu a fost lasat in viata. Pornind de la relatarile lui Dio Cassius, pestera de la Limanu trebuie sa fie cea denumita, despre care el spune ca "era atat de vasta si de puternica" incat, dupa cum spun legendele, pana si titanii se refugiasera aici dupa infrangerea suferita din partea zeilor.
Este singura pestera cu "gauri si iesiri intortocheate si greu de gasit". Totodata, cercetarile arheologice intreprinse au scos la iveala materiale arheologice care atesta ca pestera a fost locuita de localnici daci in acea epoca. Mai mult de atat, sunt prezente si vestigii de epoca romana care pot confirma relatarile lui Dio Cassus. Dintre pesterile dobrogene, cea de la Limanu este singura in masura sa justifice deplasarea unei armate romane pentru asedierea unui loc de refugiu. La scurt timp dupa masacrarea celor refugiati in Keiris, Dobrogea a fost cucerita in totalitate de romani.
Galerii prelucrate
Pestera Limanu este singura pestera care, in prima parte din cele trei sectoare ale ei, a fost transformata intr-un labirint subteran cu lungi culoare intortocheate, cu peretii si tavanele cioplite drept si cu camere strabatute de coridoare de o parte si de alta. Expertii spun ca in unele portiuni, pentru a usura legatura intre diferite incaperi, oamenii au sapat noi galerii. In fiecare dintre cele doua camere cu altar, situate in partea de nord, altarul se afla in fundul camerei, iar tavanul si peretii sunt puternic afumati, ceea ce confirma ca incaperile interioare serveau pentru oficierea cultului. Saparea galeriilor n-a pus, se pare, probleme deosebite, roca fiind alcatuita din calcare albicioase moi, ce alterneaza cu argile verzui.
In celelalte doua sectiuni lucrarile lasa impresia ca au fost abandonate. Este vorba despre zidurile cladite din al treilea sector, ziduri care nu par a juca nici un rol, desi se inalta pana la tavan si impart galeria in doua. In timpul cercetarilor, primii speologi au descoperit ca toate spatiile locuite beneficiau de un sistem de aerisire bine realizat. In ceea ce priveste desenele, simbolurile si semnele de orientare, acestea sunt foarte diverse, acopera ca datare o perioada mare, pana in secolul XI d.Ch. si infatiseaza figuri de oameni, fiecare avand mana dreapta terminata cu o stranie pata neagra.
In celelalte doua sectiuni lucrarile lasa impresia ca au fost abandonate. Este vorba despre zidurile cladite din al treilea sector, ziduri care nu par a juca nici un rol, desi se inalta pana la tavan si impart galeria in doua. In timpul cercetarilor, primii speologi au descoperit ca toate spatiile locuite beneficiau de un sistem de aerisire bine realizat. In ceea ce priveste desenele, simbolurile si semnele de orientare, acestea sunt foarte diverse, acopera ca datare o perioada mare, pana in secolul XI d.Ch. si infatiseaza figuri de oameni, fiecare avand mana dreapta terminata cu o stranie pata neagra.
Vandalizata de turisti si localnici
Reprezentantii Grupului de Explorari Subacvatice si Speologice din Bucuresti au declarat ca principalele probleme rezida in primul rand din lipsa de educatie ecologica a localnicilor, principalul risc la care este supusa pestera Limanu fiind reprezentat de vandalism. Numeroasele incercari de pana acum de a se controla accesul in pestera au esuat. Cei care se aventurau pana acum in aceasta pestera nu aveau echipament corespunzator si utilizau mijloace precare si improvizate de iluminare, respectiv torte din cauciuc de masini, faclii din carpe inmuiate in petrol si lumanari care polueaza atmosfera din pestera, fapt care are consecinte grave asupra coloniilor de lilieci protejate de lege.
Speologii spun ca nu de putine ori au fost gasite vetre de foc in interiorul pesterii. Un alt pericol care ameninta pestera Limanu rezida din potentialele efecte ale dezvoltarii economice a comunei Limanu. Astfel, orice modificare rezultata ca urmare a schimbarii destinatiei terenului de deasupra pesterii va aduce cu siguranta mari prejudicii acesteia. Din cauza densitatii mari de galerii foarte largi, al caror plafon este extrem de subtire, eventualele lucrari de constructie sau de excavatie efectuate pe terenul de deasupra pesterii vor duce cel mai probabil la surparea plafonului acesteia.
Speologii spun ca nu de putine ori au fost gasite vetre de foc in interiorul pesterii. Un alt pericol care ameninta pestera Limanu rezida din potentialele efecte ale dezvoltarii economice a comunei Limanu. Astfel, orice modificare rezultata ca urmare a schimbarii destinatiei terenului de deasupra pesterii va aduce cu siguranta mari prejudicii acesteia. Din cauza densitatii mari de galerii foarte largi, al caror plafon este extrem de subtire, eventualele lucrari de constructie sau de excavatie efectuate pe terenul de deasupra pesterii vor duce cel mai probabil la surparea plafonului acesteia.
Pestera Dacilor, cu zavorul la usa.
» Speologii incearca de patru ani sa puna capat fenomenului vandalizarii Pesterii din Limanu. In fiecare an sunt colectate cantitati importante de cutii goale de bere, sticle sparte si resturi din interiorul si zona fostei ascunzatori a luptatorilor daci. O data cu "blindarea" celei de-a doua intrari in pestera, speologii spera ca actele de vandalism sa dispara.
De numele pesterii din limanu se leaga legenda unei ascunzatori impenetrabile utilizate de luptatorii daci. Din peisaj nu lipsesc galerii intortocheate, un tunel neexplorat inca ce se presupune ca duce dincolo de granita cu Bulgaria. Dincolo de povestile care circula prin partea locului, in Pestera Limanu arheologii au descoperit urme ale locuirii de catre bastinasi dinaintea venirii romanilor in Dobrogea. La peste 2000 de ani distanta, persoane iresponsabile distrug in fiecare an un obiectiv ce ar putea fi inclus in circuitele turistice.
Groapa de gunoi
"Au fost nenumarate acte de vandalism. S-a schimbat de mai multe ori poarta la intrare", a precizat Alexandra Hillebrand, reprezentantul Grupului de Explorari Subacvatice si Speologice (GESS). Au fost furate pana si panourile de prezentare a obiectivului turnate in ciment langa intrarea principala. GESS a preluat in custodie Pestera Limanu in 2004. S-a incercat amenajarea obiectivului pentru a putea fi vizitat. Intrarea a fost protejata cu o usa metalica inchisa cu un lacat, iar cheia se gaseste in sat, la o familie ai carei membri au fost instruiti si care sunt ghizii turistilor. Numai ca, periodic, lacatul este spart, iar grupuri de tineri intra in pestera, lasand resturi in urma lor. "S-au gasit doze de bauturi racoritoare si bere, benzi magnetice, sticle sparte", a mai spus Hillebrand.
In fiecare an, la Limanu sunt organizate actiuni de ecologizare pentru curatarea dealului. In 2008 au fost patru astfel de operatiuni sustinute de voluntari. "Este cea mai vandalizata pestera din cele trei pe care le avem in custodie", a concluzionat reprezentantul GESS. In ciuda mediatizarii acestei probleme si a interventiei autoritatilor, fenomenul nu s-a diminuat deloc. Din contra, la inceputul acestui an, cimitirul din localitate a fost vandalizat, iar politistii au descoperit obiecte funerare in pestera. Aceasta locatie a capatat renumele de refugiu al satanistilor.
Cu lacatul pe usa
Pestera are doua intrari, situate la mica distanta una de alta. Calea principala de acces, pe unde intra de obicei vizitatorii si unde de altfel s-au montat usa masiva de tabla si panourile informationale, are un culoar inalt, ce se ingusteaza pe masura ce se inainteaza in galerii. A doua intrare este mult mai ingusta, impracticabila pentru turisti, dar nu si pentru grupurile de tineri care practica ritualuri satanice sau pur si simplu vor sa distruga pestera. Daca vizitatorii nepoftiti nu reusesc sa rupa lacatul de la intrarea principala, patrund in pestera pe culoarul ingust, la intrarea caruia leaga benzi magnetice de casetofon pentru a putea gasi drumul de intoarcere. Speologii intentioneaza sa monteze o usa metalica in dreptul celei de-a doua cai de acces in speranta stoparii actelor de vandalism.
Codul lui Dapyx
Pestera a facut obiectul unor riguroase cercetari arheologice inca de la inceputul secolului trecut. Cercetatorii au descoperit semne de locuire, astfel ca legenda misterioasei ascunzatori-labirint a geto-dacilor pare inspirata din realitate. Galeriile subterane insumeaza 3,6 kilometri. Sectorul vizitabil in prezent are o lungime de 150 de metri. Unul dintre cele mai dramatice momente din istoria dacilor s-a produs in anii 29-28 i.e.n., pe vremea expeditiei intreprinse de proconsulul roman Marcus Licinius Crassus in Moesia Inferior, cand "Roles, in conflict cu Dapyx, ii cere ajutorul". Crassus raspunse la chemare, invingand cavaleria inamica si determinandu-l pe Dapyx sa se refugieze "intr-un loc intarit, unde a fost asediat de Crassus". In plin asediu, in urma unei tradari, Crassus a patruns in fortareata.
Dapyx a murit, iar fratele regelui a cazut prizonier. Dupa caderea cetatii, generalul roman s-a indreptat spre Pestera Keiris (dupa alte surse, Keiras), o pestera "atat de vasta si de puternica incat, dupa cum spun legendele, pana si titanii se refugiasera aici dupa infrangerea suferita din partea zeilor". Aceasta pestera fusese luata in stapanire de localnici, care "isi carasera inauntrul ei avutiile mai de pret si toate turmele. Dupa ce descoperi toate gurile pesterii, iesiri intortocheate si greu de gasit, Crassus le zidi si in acest fel ii sili pe refugiati sa se predea pe calea infometarii".
"Aceasta relatare din «Istoria romana» a lui Cassius Dio, in care este povestit un episod din dramatica rezistenta opusa de geto-dacii din Dobrogea impotriva fortelor romane, a suscitat interes din partea istoricilor. Acestia au cautat sa stabileasca unde s-a aflat Pestera Keiris. Din pacate, autorul antic nu a facut nici o alta referire care sa faciliteze aceasta localizare. In anul 1971, examinand pestera, la randul meu, am observat pe pereti si tavan cateva desene facute cu culoare neagra… Limanu este singura pestera romaneasca care, in prima parte din cele trei sectoare ale ei, a fost transformata intr-un veritabil labirint subteran cu lungi culoare intortocheate, cu peretii si tavanele cioplite drept, precum si cu coridoare din care se intra, de o parte si de alta, in numeroase incaperi si sali. Aceste lucrari s-au facut dupa un plan bine chibzuit, urmandu-se, in general, traseul galeriilor naturale (ai caror pereti colturosi au fost neteziti prin cioplire).
Din loc in loc, cand pe o parte, cand pe alta a lungilor coridoare, s-au sapat mici firide, destinate opaitelor ce serveau la iluminat. Legaturile dintre coridoare au fost marcate cu semne al caror talc era cunoscut doar de locuitorii de atunci ai pesterii, servind ca puncte de orientare… Un interes deosebit il prezinta figurile de calareti; caii vazuti din profil sunt redati in galop, iar calaretii au chipurile privite din fata. Ca siluete si mod de prezentare seamana in mod izbitor calaretilor daci de pe ceramica descoperita in multe asezari de pe aria locuita de traco-daci, cum ar fi figurina descoperita la Racatau, judetul Bacau, sau cei gasiti pe o fructiera de la Straulesti, langa Bucuresti…
Celelalte desene – simbolurile religioase crestine, literele sau cuvintele in caractere chirilice – apartin perioadei romano-bizantine si celei ulterioare, fiind o dovada ca Pestera de la Limanu a constituit un adapost pentru populatia locala pana tarziu catre sec. X-XI e.n. Cele mai vechi desene apartin insa foarte probabil perioadei de maxima inflorire a culturii geto-dacice (sec. I i.e.n.) de cand dateaza, credem, si amenajarea pesterii… Dovezile existente ne indreptatesc sa consideram ca labirintul de la Limanu a fost realizat de o autoritate locala geto-dacica, ca masura de aparare in fata pericolului roman", arata doctorul Vasile Boroneant in lucrarea "Labirintul subteran de la Limanu".
» Specii de lilieci pe cale de disparitie
Conditiile microclimatice, cu temperatura constanta de 12 grade Celsius, umiditatea de 80-90% si lipsa aproape completa a curentilor de aer au condus la dezvoltarea unei faune bogate, caracteristica pesterilor si depozitelor de guano – colonii mari de lilieci. In perioada 1999-2000 a fost derulat proiectul Central European Miniopterus Protection Programme, in cadrul caruia s-au facut cercetari amanuntite in pestera. S-au descoperit patru specii de lilieci, dintre care una in premiera pentru tara noastra. Rhinolophus mehelyi este o specie pe cale de disparitie si traieste numai in galeriile subterane de la Limanu.
Au fost nenumarate acte de vandalism. S-a schimbat de mai multe ori poarta la intrare." Alexandra Hillebrand
Turişti în peştera Limanu.
Vamaioţii şi doimaiştii cunoşteau destul de bine Peştera Limanu în 1989. Şi o vizitau din când în când, atraşi, pe de o parte, de forma ciudată a pereţilor rectangulari, iar pe de altă parte, de legendele născute în diverse perioade.
"În vara lui '89 am fost la Limanu cu iubita mea. Ne-a purtat noroc, pentru că acolo ne-am şi hotărât să ne căsătorim. Ea nu văzuse peştera şi a avut o reală surpriză când am intrat. Nu-şi imagina că într-o peşteră pereţii pot fi drepţi şi albi, fără stalactite sau stagmite, ca şi cum cineva ar fi vrut la un moment dat să locuiască acolo. Auzisem multe despre această peşteră şi întotdeauna mi s-a părut fascinantă. Dar niciodată nu ne-am aventurat prea departe, pentru că este labirintică şi foarte periculoasă pentru cei care nu o cunosc. De fiecare dată desfăceam o bandă de magnetofon şi-o legam din loc în loc, să fim siguri că mai găsim drumul spre ieşire", povesteşte Marius Petrache, un turist îndrăgostit de caverna albă, de calcar.
În 1989, Peştera Limanu nu era nici păzită, nici închisă, dar nici promovată. Cei care o cunoşteau aveau singuri grijă să nu se afunde în încrengătura de galerii, toate la fel, care păcălesc lesne ochiul. Dar se mai găseau din când în când şi "eroi" care nu mai ajungeau la "liman" decât după ce veneau ajutoare. Chiar în vara lui '89, doi dintre ei au fost salvaţi de... biciclete. Şi, bineînţeles, de speologul care a descoperit bicicletele la intrarea în peşteră şi s-a dus să-i scoată pe nefericiţi.
"Un prieten de-al meu i-a scos pe unii care s-au rătăcit într-o zi. Norocul lor a fost că-şi lăsaseră bicicletele la intrare şi aşa şi-a dat seama că e cineva înăuntru. Din punctul de vedere al localnicilor, peştera merge cel puţin până în Bulgaria şi circulă foarte multe legende legate de ea. Şi mie mi-au spus oameni din sat, uitându-se fix în ochii mei, că în tinereţe mergeau cu calul prin peşteră, dar asta este o aberaţie. Nu e nimic credibil din tot ce se vorbeşte prin sat", relatează Cristian Lascu, redactor-şef al revistei National Geographic România, unul dintre cei mai buni speologi ai noştri. Mulţi se rătăceau chiar din cauza legendelor, multe dintre fanteziile localnicilor fiind legate de comori ale piraţilor, ascunse în labirint. Iar dorinţa de aventură şi gândul că ar putea ieşi mai bogaţi la lumina zilei, după o vizită printre galerii, i-a îndemnat pe câţiva nefericiţi să caute "cai verzi pe pereţi".
"Peştera Limanu a fost declarată rezervaţie la sfârşitul anilor '50, dar nu exista nici un fel de protecţie. E adevărat că nici probleme nu prea erau. Mai veneau turişti vara, pentru că era mai cunoscută atunci. Fiecare îşi întindea firul lui, să nu se rătăcească în labirint. Unii întindeau bandă de magneofon şi o lăsau acolo la întoarcere. Dar lumea nu se ducea prea departe, cu unele excepţii", mai spune Cristian Lascu.
Unii intrau cu lanterne, alţii cu torţe, foarte dăunătoare pentru pereţii peşterii şi pentru cele patru specii de liliecii care trăiesc acolo, dintre care două sunt pe cale de dispariţie, iar celelalte două, unice în lume.
Pentru mulţi dintre localnici, peştera are legătură, într-un fel sau altul, cu viaţa de familie. Fie că părinţii s-au adăpostit acolo în tinereţe, când doreau să fie departe de lume, fie un membru al familiei nu s-a mai întors acasă într-o zi, iar despre el s-a spus că ar fi plecat să caute comorile ascunse în labirint. "Nu ştiu ce-i acolo, pentru că mi-a fost frică să intru, chiar dacă sunt de-aici de loc. Bunicul a intrat acolo şi n-a mai ieşit. Poate l-o fi omorât cineva, că in peştera aia sunt comori şi mulţi le-au căutat. Poate o fi găsit ceva şi a rămas acolo", povesteşte Maria Drăghici, o bătrână din satul 2 Mai, care aparţine de comuna Limanu.
Comori ca-n poveştile cu piraţi incă nu s-au găsit în peşteră, după îndelungi căutări, însă peştera însăşi este o comoară, cel puţin din punctul de vedere al specialiştilor.
Peştera Limanu, unică prin mai multe aspecte, a fost declarată rezervaţie speologică încă din 1959, statut întărit recent prin Legea Ariilor Protejate 462/2000 şi a Ordonanţei de Urgenţă nr. 57/2007. Peştera Limanu nu conţine speleoteme, adică stalactite şi stalagmite, iar pereţii par a fi modelaţi de oameni.
Puţini dintre turiştii sau dintre localnicii ajunşi acolo au avut vreodată toate aceste informaţii. Mulţi nici nu au fost interesaţi vreodată de partea ştiinţifică sau istorică propriu-zisă, fiind atraşi mai mult de poveştile din sat. "Mi-aduc aminte că actuala mea soţie era înspăimântată de tot ce auzise prin 2 Mai despre această peşteră. Se aştepta să iasă de undeva un cadavru şi se speria la fiecare zgomot. Norocul nostru a fost că am găsit la cineva nişte căşti de protecţie, că din cauza sperieturii era să dea cu capul de tavan de câteva ori", îşi mai aminteşte Marius Petrache, unul dintre turiştii care nu a ratat nici o vară în Vama Veche în ultimii 25 de ani.
Cu sau fără legende, cu sau fără cunoştinţe ştiinţifice, ceva i-a atras întotdeauna pe oameni în această peşteră.
"În vara lui '89 am fost la Limanu cu iubita mea. Ne-a purtat noroc, pentru că acolo ne-am şi hotărât să ne căsătorim. Ea nu văzuse peştera şi a avut o reală surpriză când am intrat. Nu-şi imagina că într-o peşteră pereţii pot fi drepţi şi albi, fără stalactite sau stagmite, ca şi cum cineva ar fi vrut la un moment dat să locuiască acolo. Auzisem multe despre această peşteră şi întotdeauna mi s-a părut fascinantă. Dar niciodată nu ne-am aventurat prea departe, pentru că este labirintică şi foarte periculoasă pentru cei care nu o cunosc. De fiecare dată desfăceam o bandă de magnetofon şi-o legam din loc în loc, să fim siguri că mai găsim drumul spre ieşire", povesteşte Marius Petrache, un turist îndrăgostit de caverna albă, de calcar.
În 1989, Peştera Limanu nu era nici păzită, nici închisă, dar nici promovată. Cei care o cunoşteau aveau singuri grijă să nu se afunde în încrengătura de galerii, toate la fel, care păcălesc lesne ochiul. Dar se mai găseau din când în când şi "eroi" care nu mai ajungeau la "liman" decât după ce veneau ajutoare. Chiar în vara lui '89, doi dintre ei au fost salvaţi de... biciclete. Şi, bineînţeles, de speologul care a descoperit bicicletele la intrarea în peşteră şi s-a dus să-i scoată pe nefericiţi.
"Un prieten de-al meu i-a scos pe unii care s-au rătăcit într-o zi. Norocul lor a fost că-şi lăsaseră bicicletele la intrare şi aşa şi-a dat seama că e cineva înăuntru. Din punctul de vedere al localnicilor, peştera merge cel puţin până în Bulgaria şi circulă foarte multe legende legate de ea. Şi mie mi-au spus oameni din sat, uitându-se fix în ochii mei, că în tinereţe mergeau cu calul prin peşteră, dar asta este o aberaţie. Nu e nimic credibil din tot ce se vorbeşte prin sat", relatează Cristian Lascu, redactor-şef al revistei National Geographic România, unul dintre cei mai buni speologi ai noştri. Mulţi se rătăceau chiar din cauza legendelor, multe dintre fanteziile localnicilor fiind legate de comori ale piraţilor, ascunse în labirint. Iar dorinţa de aventură şi gândul că ar putea ieşi mai bogaţi la lumina zilei, după o vizită printre galerii, i-a îndemnat pe câţiva nefericiţi să caute "cai verzi pe pereţi".
"Peştera Limanu a fost declarată rezervaţie la sfârşitul anilor '50, dar nu exista nici un fel de protecţie. E adevărat că nici probleme nu prea erau. Mai veneau turişti vara, pentru că era mai cunoscută atunci. Fiecare îşi întindea firul lui, să nu se rătăcească în labirint. Unii întindeau bandă de magneofon şi o lăsau acolo la întoarcere. Dar lumea nu se ducea prea departe, cu unele excepţii", mai spune Cristian Lascu.
Unii intrau cu lanterne, alţii cu torţe, foarte dăunătoare pentru pereţii peşterii şi pentru cele patru specii de liliecii care trăiesc acolo, dintre care două sunt pe cale de dispariţie, iar celelalte două, unice în lume.
Pentru mulţi dintre localnici, peştera are legătură, într-un fel sau altul, cu viaţa de familie. Fie că părinţii s-au adăpostit acolo în tinereţe, când doreau să fie departe de lume, fie un membru al familiei nu s-a mai întors acasă într-o zi, iar despre el s-a spus că ar fi plecat să caute comorile ascunse în labirint. "Nu ştiu ce-i acolo, pentru că mi-a fost frică să intru, chiar dacă sunt de-aici de loc. Bunicul a intrat acolo şi n-a mai ieşit. Poate l-o fi omorât cineva, că in peştera aia sunt comori şi mulţi le-au căutat. Poate o fi găsit ceva şi a rămas acolo", povesteşte Maria Drăghici, o bătrână din satul 2 Mai, care aparţine de comuna Limanu.
Comori ca-n poveştile cu piraţi incă nu s-au găsit în peşteră, după îndelungi căutări, însă peştera însăşi este o comoară, cel puţin din punctul de vedere al specialiştilor.
"Galeriile de tip laminor, largi, dar scunde, insumează aproximativ 4.000 de metri şi constituie unul dintre cele mai lungi labirinturi subterane din ţară. Ca urmare a acestui fapt, riscul pierderii în peşteră este extrem de mare. S-a întâmplat să se piardă în peşteră până şi speologi cu mare experienţă, care, deşi nu erau pentru prima dată aici, au petrecut mai multe zile căutând ieşirea. În plus, accesul către anumite secţiuni este dificil şi periculos, existănd riscul prăbuşirii tavanului",explică Alexandra Hillebrand, reprezentantul Grupului de Explorări Subacvatice şi Speologice (GESS), care deţine custodia Peşterii Limanu în prezent.
Peştera Limanu, unică prin mai multe aspecte, a fost declarată rezervaţie speologică încă din 1959, statut întărit recent prin Legea Ariilor Protejate 462/2000 şi a Ordonanţei de Urgenţă nr. 57/2007. Peştera Limanu nu conţine speleoteme, adică stalactite şi stalagmite, iar pereţii par a fi modelaţi de oameni.
"Morfologia este remarcabilă. S-a format în calcare sarmatiene cu stratificaţie perfect orizontală, care au fost fragmentate de fracturi verticale. Apele au săpat în acest tipar geologic, rezultănd galerii cu aspect rectangular. O asemenea geneză duce de obicei la reţele labirintice şi cu lungimi mari. Ea seamănă cu Peştera Mamut din SUA, cea mai lungă peşteră din lume, dar unele configuraţii morfologice din Limanu sunt tipice şi reprezentative. Limanu este şi cea mai labirintică peşteră din România",explică speologul Cristian Lascu.
Puţini dintre turiştii sau dintre localnicii ajunşi acolo au avut vreodată toate aceste informaţii. Mulţi nici nu au fost interesaţi vreodată de partea ştiinţifică sau istorică propriu-zisă, fiind atraşi mai mult de poveştile din sat. "Mi-aduc aminte că actuala mea soţie era înspăimântată de tot ce auzise prin 2 Mai despre această peşteră. Se aştepta să iasă de undeva un cadavru şi se speria la fiecare zgomot. Norocul nostru a fost că am găsit la cineva nişte căşti de protecţie, că din cauza sperieturii era să dea cu capul de tavan de câteva ori", îşi mai aminteşte Marius Petrache, unul dintre turiştii care nu a ratat nici o vară în Vama Veche în ultimii 25 de ani.
Cu sau fără legende, cu sau fără cunoştinţe ştiinţifice, ceva i-a atras întotdeauna pe oameni în această peşteră.
"Încă din epoca neolitică, Peştera Limanu a oferit adăpost oamenilor. În antichitatea grecească a vechii Cetăţi Callatys, a servit ca locaş de cult şi posibil refugiu. A mai fost locuită în perioada de început a creştinismului, fiind un posibil refugiu pentru creştinii persecutaţi, dar a fost identificată şi ceramica din secolul al X-lea. Din toate aceste perioade au rezultat felurite tipuri de intervenţii umane, cum ar fi ziduri, nişe şi încăperi cioplite cu dalta, altare, ziduri de sprijin din piatră. Cele mai multe, aflate în secţiuni îndepărtate ale peşterii, mai greu accesibile",mai spune Cristian Lascu.
-----------------------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Peştera Limanu – labirint prin istorie
========================
Dobrogea nu are multe peşteri, dar câteva dintre ele sunt remarcabile.
Peştera Limanu, numită şi Peştera Caracicola sau Peştera La Icoane este printre ele.
Cu lungime de cca 4.000 metri ea este de departe cea mai lungă peşteră dobrogeană. O altă ciudăţenie este ramificarea de-a dreptul ameţitoare a galeriilor.
Spre deosebire de majoritatea peşterilor unde apele şi-au croit galerii principale spre care converg galerii secundare – după cum într-un oraş străzile laterale ies în bulevarde -, proiectantul Peşterii Limanu nu a avut nici un gând de sistematizare.
Privindu-i planul veţi înţelege de ce aici s-au rătăcit deseori vizitatorii nepregătiţi.
Planul Peşterii Limanu – după Institutul de Speologie Emil Racoviţă în ceea ce geologii denumesc structuri tabulare. (Peştera Mammoth din SUA, cea mai lungă din lume, de peste 600 km, are multe astfel de galerii şi acolo nu spune nimeni că a fost săpată de om).
Dar la Limanu, pentru a face lucrurile şi mai complicate, unele sectoare de galerie chiar au fost cioplite de oameni. În astfel de locuri se văd foarte clar urmele de daltă.
Mai mult decât atât, pentru a nu risca ca bolta să se prăbuşească peste săpători, au fost clădite din dale de calcar pilieri şi ziduri de sprijin. Dar cine să fi fost miserioşii cioplitori troglodiţi? Scormonind în trecutul acestei peşteri, arheologul Vasile Boroneanţ a descoperit incizii şi desene în cărbune pe care le-a apreciat ca fiind foarte vechi, posibil neolitice. Altele posibil dacice. (Unii cred chiar că Limanu ar fi peştera Keirys, despre care vorbeşte Dio Cassius în Istoria Romană. El spune că după ce în războiul dintre regişorii dobrogeni Rholes şi Dapix cei din urmă au fost învinşi, ei s-au ascuns într-o peşteră, cu familii, vite şi tot avutul. Prinzând de veste, inamicii i-au zidit acolo, tranformând peştera într-un uriaş cavou. Istoricul Constantin Daicoviciu credea că ar fi vorba despre peştera Gura Dobrogei, unii arheologi bulgari cred că grota Keirys e la ei.
Cunoscând topografia galeriilor din Limanu, cu galerii în care mergi mai mult târâş şi în mersul piticului, îmi e greu să cred cum a încăput acolo populaţia unui regat, cu vite cu tot. Deci e incomod doar gândul că acum câteva mii de ani oamenii să-şi fi căutat de lucru prin scundele labirinturi. Într-o porţiune mai uşor accesibilă a peşterii s-a descoperit ceramică grecească şi opaiţe, ce arată că locuitorii cetăţii Callatys, în urmă cu aproape două milenii ciopliseră altare unde veneau poate să se închine zeului Mithras. Dar cel mai probabil ar fi că, odată cu răspândirea creştinismului în secolul al X-lea, s-a încercat transformarea peşterii într-un lăcaş de cult, după exemplul binecunoscut al grotelor-chilii şi grotelor-bisericuţe săpate în cretă de călugării pietrari de la Basarabi.
După cum e posibil ca strania configuraţie geologică să le fi inspirat oamenilor din trecut sentimente religioase, că funcţia de lăcaş de cult s-a perpetuat în diferite epoci. Despre peşteră s-au spus tot felul de poveşti fanteziste. Localnicii încearcă să vă convingă că galeriile ajung sub sat, în beciuri şi pe sub fântâni pe unde ies lilieci, ba chiar răzbat până în Bulgaria. În anul 1956 o echipă de cercetători de la Institutul de Speologie Emil Racoviţă a cercetat amănunţit peştera şi a topografiat 3.600 metri de galerii. Întregul labirint se întinde sub platoul calcaros de la marginea localităţii, la foarte mică adâncime. Au fost descrise specii valoroase de organisme troglobionte şi de lilieci.
Speologii amatori au relaut explorările în anii 80, descoperind puţine galerii noi. Vremurile moderne au adus doar profanarea. Limanu a fost poluată în fel şi chip. Într-o galerie a apărut chiar un loc de ritualuri sataniste, decorat cu zvastici, cu un eşafod pentru sacrificat pisici şi lilieci.
În prezent Peştera Limanu este declarată arie protejată şi se află în custodia Asociaţiei GESS, care îşi onorează misiunea, dar cu mare dificultate. De exemplu, poarta metalică de 350 kg care proteja intrarea a fost smulsă cu un taf şi vândută la fier vechi.
- Cristian Lascu pentru http://www.natgeo.ro/natura/habitat-conservare/
Peştera Limanu – labirint prin istorie
========================
Dobrogea nu are multe peşteri, dar câteva dintre ele sunt remarcabile.
Peştera Limanu, numită şi Peştera Caracicola sau Peştera La Icoane este printre ele.
Cu lungime de cca 4.000 metri ea este de departe cea mai lungă peşteră dobrogeană. O altă ciudăţenie este ramificarea de-a dreptul ameţitoare a galeriilor.
Spre deosebire de majoritatea peşterilor unde apele şi-au croit galerii principale spre care converg galerii secundare – după cum într-un oraş străzile laterale ies în bulevarde -, proiectantul Peşterii Limanu nu a avut nici un gând de sistematizare.
Privindu-i planul veţi înţelege de ce aici s-au rătăcit deseori vizitatorii nepregătiţi.
Planul Peşterii Limanu – după Institutul de Speologie Emil Racoviţă în ceea ce geologii denumesc structuri tabulare. (Peştera Mammoth din SUA, cea mai lungă din lume, de peste 600 km, are multe astfel de galerii şi acolo nu spune nimeni că a fost săpată de om). Dar la Limanu, pentru a face lucrurile şi mai complicate, unele sectoare de galerie chiar au fost cioplite de oameni. În astfel de locuri se văd foarte clar urmele de daltă.
Mai mult decât atât, pentru a nu risca ca bolta să se prăbuşească peste săpători, au fost clădite din dale de calcar pilieri şi ziduri de sprijin. Dar cine să fi fost miserioşii cioplitori troglodiţi? Scormonind în trecutul acestei peşteri, arheologul Vasile Boroneanţ a descoperit incizii şi desene în cărbune pe care le-a apreciat ca fiind foarte vechi, posibil neolitice. Altele posibil dacice. (Unii cred chiar că Limanu ar fi peştera Keirys, despre care vorbeşte Dio Cassius în Istoria Romană. El spune că după ce în războiul dintre regişorii dobrogeni Rholes şi Dapix cei din urmă au fost învinşi, ei s-au ascuns într-o peşteră, cu familii, vite şi tot avutul. Prinzând de veste, inamicii i-au zidit acolo, tranformând peştera într-un uriaş cavou. Istoricul Constantin Daicoviciu credea că ar fi vorba despre peştera Gura Dobrogei, unii arheologi bulgari cred că grota Keirys e la ei.
Cunoscând topografia galeriilor din Limanu, cu galerii în care mergi mai mult târâş şi în mersul piticului, îmi e greu să cred cum a încăput acolo populaţia unui regat, cu vite cu tot. Deci e incomod doar gândul că acum câteva mii de ani oamenii să-şi fi căutat de lucru prin scundele labirinturi. Într-o porţiune mai uşor accesibilă a peşterii s-a descoperit ceramică grecească şi opaiţe, ce arată că locuitorii cetăţii Callatys, în urmă cu aproape două milenii ciopliseră altare unde veneau poate să se închine zeului Mithras. Dar cel mai probabil ar fi că, odată cu răspândirea creştinismului în secolul al X-lea, s-a încercat transformarea peşterii într-un lăcaş de cult, după exemplul binecunoscut al grotelor-chilii şi grotelor-bisericuţe săpate în cretă de călugării pietrari de la Basarabi.
După cum e posibil ca strania configuraţie geologică să le fi inspirat oamenilor din trecut sentimente religioase, că funcţia de lăcaş de cult s-a perpetuat în diferite epoci. Despre peşteră s-au spus tot felul de poveşti fanteziste. Localnicii încearcă să vă convingă că galeriile ajung sub sat, în beciuri şi pe sub fântâni pe unde ies lilieci, ba chiar răzbat până în Bulgaria. În anul 1956 o echipă de cercetători de la Institutul de Speologie Emil Racoviţă a cercetat amănunţit peştera şi a topografiat 3.600 metri de galerii. Întregul labirint se întinde sub platoul calcaros de la marginea localităţii, la foarte mică adâncime. Au fost descrise specii valoroase de organisme troglobionte şi de lilieci.
Speologii amatori au relaut explorările în anii 80, descoperind puţine galerii noi. Vremurile moderne au adus doar profanarea. Limanu a fost poluată în fel şi chip. Într-o galerie a apărut chiar un loc de ritualuri sataniste, decorat cu zvastici, cu un eşafod pentru sacrificat pisici şi lilieci.
În prezent Peştera Limanu este declarată arie protejată şi se află în custodia Asociaţiei GESS, care îşi onorează misiunea, dar cu mare dificultate. De exemplu, poarta metalică de 350 kg care proteja intrarea a fost smulsă cu un taf şi vândută la fier vechi.
- Cristian Lascu pentru http://www.natgeo.ro/natura/habitat-conservare/
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Alte SUBIECTE de interes apropiat.
Click here:
--------------------------------------------
Turcia este detinatoarea unor SECRETE de interes mondial. Secrete ingropate de INDIFERENTA sau INTERESUL CRIMINAL al unora si altora. Çatalhöyük, Turkey, este primul mare oraş cunoscut din preistoria omenirii . Enigmaticul Derinkuyu, cu cele 18 etaje in adancuri, alaturi de alte SUTE de orase subterane, ascund MARELE MISTER al civilizatiilor “celor vechi”! Dar… sa vedem ce spun SPECIALISTII…
Derinkuyu Underground City. Fuga in adancuri. Adevaruri ascunse, adevaruri uitate. Necunoscutele orase subterane ale lumii. Derinkuyu Underground City is an ancient multi-level underground city
Underground Constructions. Subterranean Tunnels. Constructii uriase (tuneluri), in interiorul scoartei pamantului, la adancimi impresionante! Pierdute in negura istoriei oficiale. Timpul nu mai are rabdare! "ISTORIA OMENIRII va trebui rescrisă"! O concluzie sanatoasa! Dar... cine o va face?
----------------------------------------------
Pestera Movile. DOBROGEA. In Pestera Movile, descoperiri fenomenale in premiera mondiala. Descoperiri care au berbecit lumea academica. America Mon Amour, de ce ma furi?
-----------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Alte SUBIECTE de interes apropiat.
Click here:
--------------------------------------------
Turcia este detinatoarea unor SECRETE de interes mondial. Secrete ingropate de INDIFERENTA sau INTERESUL CRIMINAL al unora si altora. Çatalhöyük, Turkey, este primul mare oraş cunoscut din preistoria omenirii . Enigmaticul Derinkuyu, cu cele 18 etaje in adancuri, alaturi de alte SUTE de orase subterane, ascund MARELE MISTER al civilizatiilor “celor vechi”! Dar… sa vedem ce spun SPECIALISTII…
Derinkuyu Underground City. Fuga in adancuri. Adevaruri ascunse, adevaruri uitate. Necunoscutele orase subterane ale lumii. Derinkuyu Underground City is an ancient multi-level underground city
Underground Constructions. Subterranean Tunnels. Constructii uriase (tuneluri), in interiorul scoartei pamantului, la adancimi impresionante! Pierdute in negura istoriei oficiale. Timpul nu mai are rabdare! "ISTORIA OMENIRII va trebui rescrisă"! O concluzie sanatoasa! Dar... cine o va face?
----------------------------------------------
Pestera Movile. DOBROGEA. In Pestera Movile, descoperiri fenomenale in premiera mondiala. Descoperiri care au berbecit lumea academica. America Mon Amour, de ce ma furi?
-----------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
http://www.huffingtonpost.com/2014/08/05/nazca-lines-peru_n_5648996.html
RăspundețiȘtergerehttp://www.huffingtonpost.com/2014/08/06/triangle-ufo-over-germany_n_5639700.html
RăspundețiȘtergereUPDATE. Peştera Limanu – labirint prin istorie. Interesant, scris de un specialist. Merita citit!
RăspundețiȘtergere